​​​​​​​Cauzele emoționale ale bolilor
​​​​​​​sau

Cum să găsești armonia

​​​​​​​Acest site iti este dedicat tie, celui care cauta armonia in viata, in suflet, in trup, celui care simte si stie ca in spatele suferintelor trupului sunt mult mai multe.

CINE este ​​​​​​​COSTEA PAUL GEORGE ?

My Image

...unul din cele aproape 8 miliarde de suflete de pe acest Pământ. Întrebări de genul: cine suntem, ce suntem, de ce suntem aici, încotro ne îndreptăm, ce este viața, ce este conștiința, de ce existăm, ce sunt fricile noastre, de ce ne imbolnăvim și cum ne vindecăm?... și multe altele, m-au “chinuit” toată viața, ca și pe mulți alții.


Trezirea din 2012 mi-a dat peste cap toată realitatea. Și abia atunci am pornit cu adevărat pe drumul căutării de răspunsuri, iar viața mea a început să însemne o evoluție continuă, studiu și implementare a lucrurilor învățate.


Tot ce am studiat cu pasiune în acești ani, m-a ajutat să mă înțeleg mai bine atât pe mine însumi, cât și pe ceilalți. Am devenit astfel un bun cunoscător în Noua Medicină Germanică, Recall Healing, NLP, Hipnoterapie, Life Coaching. Aceste discipline odată însușite, mi-au oferit soluții la aproape toate problemele oamenilor.

​​​​​​​

În căutările mele, m-am intersectat cu spiritualitatea (inclusiv Kabbalah), care m-a apropiat cu adevărat de viață. Am început să mă aliniez tot mai mult cu viața, ceea ce m-a făcut să simt că realmente eman iubire și energie vindecătoare, pe care oamenii din jurul meu le simt... iar după întâlnirea cu mine, nu mai pot fi la fel, ceva se schimbă și în ei!​​​​​​​

28 - 29.03.2020  -   ORADEA

11 - 12.04.2020  -   IASI

25 - 26.04.2020  -   BRASOV

09 - 10.05.2020  -   TIMISOARA

23 - 24.05.2020  -   CLUJ NAPOCA

06 - 07.06.2020  -   BUCURESTI

20 - 21.06.2020  -   TG. MURES

04 - 05.07.2020  -   ALBA IULIA

18 - 19.07.2020  -   CONSTANTA


INSCRIERILE SUNT SUSPENDATE pana la iesirea din starea de urgenta!​​​​​​​

Cursul CONSCIOUS HEALING OF LIFE 

Vindecă-ți viața conștient

My Image
My Image

Când ne vedem în orașul tău?